Gem de macese

DSC03114 - Copy
Saptamana trecuta,la piata,am gasit macese.O doamna in varsta ,pe care mereu o vad in piata cu fel de fel de verdeturi,avea de aceasta data doua pungi cu macese coapte.Le-am luat pe amandoua am plecat grabita spre casa.Gemul de macese este preferatul meu…am fost foarte fericita ca le-am gasit.
In zilele ce au urmat am continuat fara succes sa mai caut macese in piata.Astazi,intr-un final,am gasit la o alta doamna inca doua pungi pe care le-am luat fara ezitare.Asadar doua ture de gem de macese pana acum…

Ingrediente:

2 kg macese
600 gr zahar

Gemul de macese este destul de migalos dar rezultatul final este atat de bun incat uiti de toata munca depusa.
Din auzite, stiu ca unele gospodine cumpara pasta de macese gata facuta,de la piata si cu aceasta pasta fac gemul…in acest caz toata treaba migaloasa dispare, gemul de macese devenind unul foarte usor de facut.
Eu insa imi fac singura pasta pentru ca vreau sa fiu sigura ca nu este „lungita” si pentru ca imi place mirosul care imi umple bucataria atunci cand fac aceasta pasta.
Revenind la reteta: spalam macesele sile curatam de codite ,daca mai au.Apoi,cu ajutorul unui cutit mic,curatam varful negru,cu peri,al maceselor.Acest lucru o sa dureze putin pentru ca fiecare fruct trebuie sa ne treaca prin mana.
Odata curatate fructele se pun intr-o cratita in care adaugam apa atat cat sa le acopere.Punem cratita pe aragaz ,la foc mic pana cand macesele de moaie(cam o ora si jumatate am lasat-o eu).Dupa ce macesele au fiert le trecem printr-o sita foarte deasa pentru a obtine pasta.Eu am pus o sita mai mare deasupra unei cratite in care urma sa fierb gemul,in sita am pus cate 3-4 linguri de macese fierte cu tot cu zeama,le-am pasat cu lingura si tot asa pana cand am terminat toate macesele.
Cratita in care am facut eu pasta era gradata si asa am observat ca,din 2 kg de macese,mi-a iesit 1,5 L de pasta.
Peste pasta de macese am adaugat zaharul,am amestecat,apoi am pus cratita din nou pe foc mic pentru 45 de minute.
Punem gemul fierbinte in borcane sterilizate,le capacim si le lasam sa se raceasca invelite in paturi pana a doua zi cand le etichetam si le mutam in camara.
DSC03108 - Copy

DSC03110 - Copy

Prajitura cu piersici,iaurt si ciocolata

DSC01984 - Copy

Prajiturile cu fructe sunt la mare cautare la noi acasa in aceasta perioada.

Astazi va propun o prajitura delicioasa cu iaurt,piersici si bucatele de ciocolata.Se face foarte usor si cu siguranta este pe placul intregii familii.

 

Ingrediente:

1 iaurt mic(140 gr.)

2 oua

120 ml ulei

esenta de vanilie

150 gr zahar

1 plic praf de copt

200 gr faina

500 gr piersici

100 gr bobite de ciocolata

zahar pudra pentru decor

Intr-un bol incapator batem cu un tel ouale impreuna cu iaurtul.Adaugam uleiul si esenta de vanilie si continuam sa batem pana cand acesta este in intregime incorporat.Punem zaharul si mestecam pana la dizolvarea acestuia.

Intr-un castron separat cernem faina impreuna cu praful de copt si o adaugam toata odata peste compozitia din primul bol.Mestecam pana cand faina este incorporata.Adaugam si bobitele de ciocolata.

Undem cu ulei si tapetam cu faina o forma de copt cu dimensiunile 16X20 cm si turnam compozitia in ea.

Piersicile le curatam de coaja,le scoatem samburii si le taiem in cubulete iar cubuletele le presaram peste compozitia din tava.

Dam tava la cuptorul preincalzit la 180 de grade pentru 30-35 de minute pana cand prajitura trece testul scobitorii.

O lasam sa se raceasca de tot in tava apoi o pudram cu zahar pudra,o taiem in cubulete si este gata de servire.

 

DSC01981 - Copy DSC01982 - Copy DSC01975 - Copy

Clafoutis cu cirese si miere

DSC01567 - Copy

Cea mai simpla si mai gustoasa prajitura de sezon.Avand in vedeere ca este facuta doar cu miere,fara zahar,este un desert perfect atat pentru copii cat si pentru adulti.Se poate face tot timpul anului, cu cirese proaspete dar si cu cirese din compot sau congelate.

Ingrediente:

800 gr cirese
125 gr miere
4 oua
230 ml lapte
unt pentru uns tava

Ciresele se spala si se lasa sa se scurga foarte bine de apa dupa care incepe operatiunea”scosul samburilor”.Daca aveti un aparat pentru scos samburii (asa cum am eu) treaba merge rapid,daca nu…aceasta va fi partea cea mai grea din prepararea prajiturii.
Odata samburii scosi,ungem o forma rotunda cu diametrul de 22 cm cu unt si punem ciresele in ea.Eu am facut intr-o forma de silicon si am mai uns-o pentru ca nu necesita dar daca faceti in orice alt fel de forma trebuie sa ungeti cu unt.
Intr-un bol punem toate celelalte ingrediente si le mixam 3 minute.Turnam compozitia peste cirese si dam tava la cuptorul preincalzit la 180 de grade pentru 45 de minute pana cand compozitia este inchegata.
Lasam prajitura sa se raceasca in tava deoarece riscam sa o rupem daca o scoatem fierbinte.
Se serveste rece,de la frigider.
DSC01576 - Copy